„Ar trebui Scoția să fie o țară independentă?” Mizele referendumului pentru separarea de Marea Britanie

Peste 4 milioane de scoțieni, inclusiv cetățenii englezi, irlandezi și ai oricărui stat UE care au reședința în Scoția, ies la urne joi, pe 18 septembrie, pentru a răspunde cu da sau nu întrebării „Ar trebui Scoția să fie o țară independentă?”. Cu o săptămână înaintea scrutinului, pentru prima oară numărul celor care ar spune da independenței de Marea Britanie l-a depășit pe cel al unioniștilor, lucru care a produs fiori reci la Londra, sondajele fiind însă împărțite – unele dau câștigătoare la limită tabăra unionistă, altele tot la limită pe cea a secesioniștilor. Stat de sine stătător în cadrul Regatului Marii Britanii, uniunea Scoției cu Anglia durează de mai bine de 300 de ani (în 1707 Regatul Scoției s-a unit cu cel al Angliei și Irlandei), iar acum premierul britanic David Cameron se confruntă cu o presiune imensă, având șanse să devină, așa cum îl acuză criticii, primul lider britanic care a pierdut o țară.

Fără nicio legătură cu situația de jure din Scoția, însă însuflețită de acest referendum, mișcarea de independență din regiunea autonomă Catalonia, din Spania, se află și ea la un nou punct de fierbere, care nu este primul și cel mai probabil nu va fi nici ultimul din istoria sa: catalanii vor să organizeze referendum pentru independență pe 9 noiembrie, în ciuda autorităților centrale care spun că nu vor permite așa ceva, conform legilor în vigoare, ceea ce va transforma cel mai probabil acest scrutin într-unul simbolic, ca și cele de până acum.

Spre deosebire de Scoția, Catalonia este doar o regiune cu statut de autonomie locală în cadrul Regatului Spaniei, deși a existat în istorie ca stat independent, însă a fost absorbită de regatul spaniol după mai multe războaie. Situată la granița cu Franța, cu capitala la Barcelona, regiunea a avut mereu un statut special în Spania, drepturi privilegiate privind limba, cultura și educația, însă sub dictatura generalului Franco, drepturile i-au fost abolite. În perioada contemporană, disensiunile dintre Guvernul local al Cataloniei și cel central, de la Madrid, au fost mereu puternice, catalanii susținând că autonomia nu le este respectată și cerându-și independența totală (procentul celor care vor ruperea de Spania se apropie acum de 50%, fiind un fenomen ciclic în istoria ultimilor ani).

Ce probleme ridică Scoția, ca stat nou în Europa

Deși răspund în proporție de aproape 50% că Scoția ar duce-o mai prost din punct de vedere economic ruptă de Marea Britanie, cu sub 30% fiind de părere că ar duce-o mai bine, sondajele oficiale arată că puțin peste 50% din cei care vor ieși la vot la referendum ar spune da independenței. Nu doar Londra, ci și o parte a comunității de afaceri se teme de o astfel de perspectivă, pentru că ar destabiliza financiar Marea Britanie și ar lipsi Regatul de niște resurse naturale profitabile – petrolul din Marea Nordului și gazul din nordul țării. David Cameron a făcut în repetate rânduri apel la scoțieni să nu strice uniunea de 300 de ani cu Regatul, același curent de opinie regăsindu-se și printre personalități populare precum cântărețul David Bowie, antrenorul de fotbal Alex Ferguson sau J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, care trăiește în Scoția.

Pe scurt, campania pro independență susține că tot mai mulți scoțieni simt că nu mai sunt reprezentați de guvernul central de la Londra, mai ales că majoritatea dintre ei votează cu laburiștii încă din anii ”80, iar la putere din 2010 sunt conservatorii. Mai mult, la putere în Scoția a fost votat un partid naționalist, care și-a făcut un scop din organizarea acestui referendum, pe care l-a negociat cu autoritățile centrale de la Londra. Campania pro-independență mai susține că scoțienii sunt pro-UE, în timp ce Marea Britanie face pași tot mai radicali către ieșirea din Uniune.

Cu un guvern cu puteri limitate, care nu are autonomie fiscală și nici monetară, Scoția depinde în prezent de deciziile luate la Londra, de guvernul central. Un stat scoțian independent ar ridica însă o serie de probleme serioase.

În primul rând, este vorba despre partea financiară. Scoția nu are o bancă centrală, instituții de strângere a taxelor și impozitelor proprii și nici o instituție de emitere a titlurilor de stat. Scoția ar trebui să aibă o monedă proprie și de asemenea nu ar mai avea acces la Uniunea Europeană și la sistemele ei de piață. Crearea unor astfel de sisteme bancare și instituționale ar dura între 5 și 10 ani, spun experții, iar în cazul unui referendum câștigat de tabăra pro independență, aceasta ar intra de facto în vigoare din martie 2016, deci într-un an și jumătate.

O altă problemă este cum s-ar susține economic o Scoție independentă. Tabăra pro spune că petrolul și gazul din nord ar fi administrate mai bine de un stat propriu și independent și că, în plus de aceste resurse energetice, Scoția se bazează și pe turism, universități, industrii creative, producerea de alimente și de băuturi sau pe servicii financiare. Cu toate acestea, un raport al Institutului de Studii Fiscale din Marea Britanie, citat de CNN, arată că în 2014 deficitul bugetar al Scoției a crescut în raport cu cel al restului Marii Britanii, pentru că veniturile din redevențele din Marea Nordului au scăzut, iar cheltuielile de stat au crescut – de altfel majoritatea scoțienilor sunt adepții unui stat cu asistență socială puternică.

În ciuda acestor considerente, tabăra pro-independență este puternică și este susținută în general de tinerii care nu au proprietăți, se confruntă cu salarii în scădere și șomaj în creștere, precum și cu lipsa de oportunități. Populația mai conservatoare, mai în vârstă, se opune ruperii de Marea Britanie.

Dacă ruperea va avea loc totuși, guvernul Scoției va demara negocieri cu cel al Marii Britanii, pentru a asigura o tranziție lină și transferurile de proprietăți necesare.

Catalonia în fierbere, guvernul Spaniei nu discută cu secesioniștii

În Sud, Spania se confruntă și ea cu o inițiativă de referendum de independență, din partea regiunii autonome Catalonia, din nord-est. Nu este ceva nou aici, catalanii considerându-se mereu distincți de spanioli, cu un dialect propriu și cu mai multe tentative de rupere de puterea centrală în ultimii ani. Deși Curtea Constituțională spaniolă a respins în trecut astfel de inițiative, iar acum Guvernul de la Madrid susține tăios că nu va avea loc niciun vot și că va bloca orice inițiativă în acest sens, Guvernul autonom de la Barcelona a fixat data de 9 noiembrie pentru un referendum unde vor fi lansate două întrebări: „Vreți să devină stat Catalonia?” și „Dacă ați răspuns afirmativ, vreți ca acest stat să fie independent?”.

Regiune autonomă cu un guvern și parlament cu puteri limitate în cadrul Regatului Spaniei, Catalonia are un puternic sentiment de independență față de centru, susținând că drepturile și autonomia nu îi sunt respectate, precum și că fondurile bugetare acordate de la Madrid sunt discreționare, ignorând nevoile regiunii de la granița cu Franța. În 2005, parlamentul regional catalan a promovat o lege privind auto-guvernarea mult mai bine croită pentru a proteja puterile regionale în fața celor centrale, însă aceasta a fost modificată puternic de legislativul de la Madrid și apoi respinsă la Curtea Constituțională.

Mișcarea de independență nu era de proporții în trecut, însă a cunoscut explozii în 2010, 2012 și 2013, când au avut loc de altfel referendumuri simbolice privind independența de Spania – guvernul regional are dreptul de a-și consulta cetățenii prin scrutin, însă fără ca acesta să aibă puterea legală a unui referendum. Acum, sondajele arată că mișcarea de independență a câștigat din nou teren, iar politicienii din Barcelona cer din nou referendum. În prezent, susținerea publică pentru independența Cataloniei se apropie din nou de 50%, cu aproximativ 30% opunându-se și restul locuitorilor spunând că nu știu ce să voteze.

Spre deosebire de Scoția, Catalonia este o regiune bogată, cu un buget anual imens, de 25 de miliarde de euro, puternic industrializată, care ar avea șansele să se susțină singură. Pentru Spania, pierderea ei ar însemna o lovitură economică de proporții. Poate că tocmai de aceea guvernul central refuză orice negociere cu privire la organizarea unui referendum legal, strategie care nu este tocmai bine gândită, atunci când spiritele se apropie de fierbere, lucru care nu se întâmplă însă deocamdată în Catalonia, mișcarea separatistă fiind puternică, dar nu covârșitoare.